Definire, valabilitate
Conform prevederilor O.UG. nr. 97/2005 cu modificările și completările ulterioare, prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie precum şi buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate.
Actul de identitate se eliberează pentru prima dată la împlinirea vârstei de 14 ani. Depunerea cererii și a documentelor necesare pentru eliberarea primului act de identitate nu se poate realiza în baza unei procuri speciale.
Actul de identitate face dovada identităţii, a cetățeniei române, și, după caz, a domiciliului sau a reşedinţei din România.
Actul de identitate se eliberează exclusiv la solicitarea titularului sau, după caz, a reprezentantului legal/împuternicit pe bază de procură specială, și, în nici un caz, din oficiu, de către autoritățile române abilitate.
Cărțile de identitate emise până la data de 31 decembrie 2023, aflate în termen de valabilitate, constituie document de călătorie în statele membre ale U.E., precum și în statele terțe care le recunosc ca document de călătorie, în condițiile stabilite de regulamentul UE 2019/1157
Termenul de valabilitate al cărţii de identitate este, după cum urmează:
– 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani;
– 7 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-25 ani;
– 10 ani după împlinirea vârstei de 25 ani;
– permanent după împlinirea vârstei de 55 ani.
Cartea de identitate provizorie se eliberează în situația în care persoana fizică nu posedă toate documentele necesare eliberării cărţii de identitate şi în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.
Termenul de valabilitate a cărţii de identitate provizorie este de un an.
Cererea pentru eliberarea actului de identitate/înscrierea mențiunii de stabilire a reședinței însoţită de documentele justificative se depune la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe raza căruia solicitantul are domiciliul sau reşedinţa. Cererea este pusă la dispoziția cetățenilor în mod gratuit și se completează și se semnează olograf.
Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot depune cererea pentru eliberarea actului de identitate împreună cu documentele prevăzute de lege la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul respectiv.
In situaţia cetăţenilor români care au domiciliul în România şi se află temporar în străinătate, eliberarea cărţii de identitate se poate face prin intermediul altei persoane, pe baza de procură specială autentificată la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din ţara respectivă.
Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate, sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil.
În conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu/mențiunea privind reședința, daca în RNEP sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la aceeași adresă. Limita prevăzută nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresa membrilor familiei extinse, respectiv titularul dreptului locativ, sotul/soția acestuia, rudele titularului dreptului locativ ori, ale soțului/soției în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la al IV-lea grad inclusiv.
Certificatul privind domiciliul cu care persoana figurează înregistrată în RNEP pentru valorificarea unor drepturi în străinătate, se eliberează de DJEP, respectiv DGEP București.